Compania dm a marcat prezența sa la ediția anuală a „Bulevardului Copiilor la UVT” cu o activație spectaculoasă care a transformat celebrarea Zilei Internaționale a Copilului într-o aventură de neuitat. Cu standurile dedicate campaniei „Dințișorii Veseli” și mascota Crocodințilă în prim-plan, dm a creat un univers plin de culoare, mișcare și bucurie, unde fiecare copil a fost invitat să descopere că sănătatea dentară este o poveste de joc și veselie, nu de frică.

dm România a fost prezent cu un cort mare și a venit cu o serie de activități interactive captivante care au ținut copiii pe deplin implicați în experiență. Printre activitățile principale se numără jocul „Mystery Win”, dar și diverse activități interactive realizate în colaborare cu Asociația Miltonia, care au combinat curiozitatea științifică cu jocul creativ.

„Dințișorii Veseli” și Ziua Copilului –  în numele bucuriei

Copiii au participat la circuite interactive din cadrul „Dințișorii Veseli” și au aflat mai multe despre igiena dentară. Au avut ocazia să perieze dinți uriași, să-l întâlnească pe Crocodințilă, să coloreze și să deseneze și au primit și ghiozdane cu produse Colgate și Dontodent,  iar cel mai important, au plecat acasă cu un zâmbet mai mare și cu mai puțină teamă față de stomatolog.

Pentru a completa experiența, partenerii de la cewe au oferit servicii de printare poze pentru a păstra amintirea participării,  iar dm a venit cu baloane cu heliu pentru bucurie suplimentară, dar și diverse produse dm disponibile pe parcursul evenimentului.

Aventura continuă și în toamnă

Campania „Dințișorii Veseli” va reveni în forță în toamna acestui an, cu patru noi orașe:

  • 5-6 septembrie – Satu Mare
  • 12-13 septembrie – Târgoviște
  • 19-20 septembrie – Botoșani
  • 26-27 septembrie – Alba Iulia